Malformaţii sociale: dragostea

Aspir lacrimi nefardate de noapte,
În vise de stele muribânde de plastic.
Oare am reper în valvele tale de tranşee ?

A pornit plecarea ca un octogenar spre infern.
Iar ce era sus acum pӑleşte de comparaţii umane,
Timpul şi-a urmat calea trasӑ de caii nebuni în etern.
Oare când îl vom învinge ? Atât de calde şi de rare…

Construiesc drumuri cu pietre din inima mea.
Poate într-o zi va face şi altceva…
Decât sӑ pompeze sânge uscat din altar…

În final, rӑmânem singuri, cu amintiri din carne,
Ascunşi în cei pe care i-am crezut cu aripi,
Ascunşi mai mult de noi şi în mâini arme.
A renunţat Luna la Soare…?