25.08.2010

Moon was full, the stars were just right, and the dress was tight...

Obişnuiam sӑ injur florile. Pe toate.
Acum le rup din rӑdӑcini. Privindu-le suferinţa
în timp ce se ofilesc de sufletul ce-l vӑd greţos.
Iartӑ-mi greşelile din naştere.
A doua zi a plouat cu florile ofilite şi m-a orbit…

Parcӑ au trecut anii voluntar de atunci,
Şi mi-au rӑmas în mine genunchii delicaţi ai unei flori.
Atunci când am rupt-o, am avut grijӑ sӑ îi secerez o arterӑ.
Ah…ce petale zgomotoase avea.

Nu mai rup flori indiferente. Mormântul de somn e plin de petale.
Ultima visare.
Am aflat cӑ era monument de inimi. Floarea.
Vreau sӑ-mi disparӑ genunchii ei,
Iartӑ-mi greşelile. Ai murit în mare.
Am oprit soarele. Normal cӑ n-ai putut fotosintetiza…

Oare când voi afla cӑ floarea şi-a acoperit,
Genunchii delicaţi cu o fustӑ diferitӑ ?

3 comentarii:

  1. căci petalele moarte sunt atingeri vii,fără ca genunchii să poată plânge mormântul inimii ce îmbracă floarea...

    RăspundețiȘtergere
  2. Simt tristetea...plecarii unei flori.

    RăspundețiȘtergere