Dialog cu rânduri şi cu ape

Facem un rând de petiţii pentru moarte,
Toţi, la naştere, plini de arme, şi arzӑtoare dorinţe
Şi stӑm uimiţi în faţa primei suflӑri de dragon lovit,
Auzim strigӑtul ce ne condamnӑ, obosit şi strivit.
Prin patimi ce le suferim, aruncӑm crengi în ocean,
Priviţi şi scrutati d-un general ce are tot, dar nu an.
Tactic, bolnav, urât şi spurcat, singur contra toţi,
Ne ucide fӑrӑ milӑ, rând pe rând, ca o perlӑ fӑr’ de hoţi.
Dar pânӑ atunci mai exişti, te las-a respira
Aerul poluat de frezii sângerânde, iar apoi a te mira
De ce primordial te simţi, când îţi aminteşte,
Generalul Timp de cât mai ai, "Mai trӑieşte!".
Şi-mi vorbeşte-n coşmar despre-un vers,
Ce-mi taie inima zi de zi cu totul eratic
Îmi prezint-o iubire ce nu are sens
Îmi spune "Eşti gata solat, sӑ te sacrifici fanatic"?
Mӑ uit la el stramb, logic urban,
Raţiunea îmi spune mai bine sa-mi ard inima în ploi
Dar nu mai vӑd, nu simt, ce sentimente noi !
Şi ajunge sӑrmanul soldat grav bolnav în nori,
Îi implorӑ fetei leacul, totul pentru negre flori.
Dar ea e ghidul, antagon de gheţari,
Îl priveşte rece şi fӑrӑ scop ,la ultima suflare,
Îi mai dӑ un sarut, o şansӑ, poate moare
Sӑrmanul El are nevoie dezbinatӑ de-a ei inimӑ,
Aşa cum e, expiratӑ, defectӑ, goalӑ şi greşitӑ
Şi ea îi râde sadic, ciudata lume de somn,
În care toţi, numai tu, numai eu nu dorm.
O ultimӑ senzaţie de vlagӑ aspiratӑ
Plin de greaţa de o puritate rarӑ,
Ea se transformӑ, în moarte şi timp
Nu-i dӑ iubire sӑ-l scape de virusul imp.
Aude lumina din a ei cianurӑ
"Şi moartea va avea ochii tӑi", spuse el, plin de urӑ...