Prezent vs Prezent

      Trecut: Ego-ul meu stӑ ca un paznic de diavol, un lup ce se întinde dupӑ pradӑ, aşteptând sӑ te lipseascӑ de oraşul infect. Dar îl ţin în lesӑ. Acum, privind, poate ar fi trebuit sӑ îl las sӑ distrugӑ inconsecvenţa ta, precum şi deciziile luate de alţii. Dar l-am ţinut…speram doar cӑ…nu vei semna condamnarea mea cu lacrimile tale şi cu pixul acela blestemat.
     Prezent: Au trecut momentele în care îmi apӑreai în vis clar, cu detalii exorbitante, ieri erai doar o pajişte fӑrӑ pӑmânt, plinӑ de tutun ce îmi îneca plӑmânii. Mâine, vei fi Pӑmântul în stadiu primordial… Acum, inconştientul meu te renegӑ, te distruge cu ura şi forţa unui uragan. Nu te mai vrea, te-ar dezatomiza în raze gamma şi dacӑ ar putea, ar trece pe la fiecare celulӑ ca sӑ o spânzure de cetatea ta cuceritӑ degeaba !... Au trecut momentele când pluteai pe melodiile ce mi le trimiteai, lin, pe fiecare acord de chitarӑ, pe fiecare sunet de pian şi vioarӑ. Şi am urmӑrit trenul ӑsta pânӑ a deraiat înapoi în gara de pleonasm. Au trecut nopţile când îţi scriam poezii tragice de dragoste cu degetul pe geamurile aburite ale magazinelor de fructe stricate. Cred cӑ era în februarie, sau început de martie… Acel februarie în care puteam sӑ jur cӑ îţi auzeam vocea în aerul de gheaţӑ ce trecea prin nӑrile mele. Şi respiram, din ce în ce mai repede, mai gros, mai primitiv , doar ca sӑ îţi mai aud râsul înfundat în oceanul de departe…
     Poimâine vine vara, dar am orbit de mult, ştii, de când m-am holbat la soare toatӑ iarna, şi mӑ rugai sӑ ma uit la tine, ca sӑ orbesc mai repede, poate, poate reuşeam sӑ îţi ratez sufletul. Cât îţi doreai asta… Cum poţi sӑ spui cӑ eşti urâtӑ în braţele mele, când oglinda noastrӑ te refractӑ doar. Apropo de ţinut în braţe. Te ţineam, ca pe un cadavru , sperând cӑ o sӑ sufli, macar un banal “Te iubesc”. Dar tӑceai, şi plӑmânii tӑi nu amplificau efectul de zarӑr ars. Efectul de rece, cӑci ţi-am ţinut cald corpul alb şi gol atâta timp în patul ӑla ştirb şi de aramӑ. Acum m-am întors cu spatele, dar nu mai sper, nu suntem într-un basm. Şi am rӑmas şi fӑrӑ braţe, acum e prea târziu.
     Mi-ai spus cӑ trebuie sӑ purtam rӑzboi. Ai uitat sӑ menţionezi cӑ fortӑreaţa ta e pӑzitӑ de opusul meu, care întotdeauna mӑ va reduce la zero. Şi am câştigat, cu tot cu rӑni, cu sӑgeata asta lansatӑ de prostul ӑla de Cupidon, care apropo, va plӑti scump.
     Acum, buzele tale miros a strӑin, şi aratӑ sӑrutate de Lunӑ. Galbene şi bolave de cancer, tot mӑ atrag, dar nu au acelaşi gust de cafea amarӑ. Mi-e sete de ziua de mâine, cӑci trecutul a murit, iar nimicul nu poate fi umplut de spaţiu.
     Şi am mai aflat cӑ într-o luptӑ dintre D şi T, totdeauna va câştiga D, pentru cӑ omoarӑ invers, ipocrit şi încuiat… Ai plecat…acum refulez sticla de şampanie amorfӑ şi inodorӑ…
     Trezire la 6, masa, cursuri, “Sӑ trӑiţi”…