Your war was killing me, paranoid...

În mine sunt mai singur decât apa, în tine sunt mai singur decât noi,
Iar pe margini trasate grosier de spaţiul gol, noroiul creeazӑ ploi.
Rӑzboiul tӑu de boli îmi mӑnâncӑ încet, încet, zidul de ruginӑ,
Îl transformӑ în culori şi bucӑţi de aur fosil într-o minӑ de sticlӑ
Am creierul stricat de timp, de muzica din gene trifazice pe alee
Noaptea, laitmotiv de asociere a neonului cu nebunele stele
Când ziua nu va veni, poate mâine, poate azi, dar ieri ?
Când tu vei filtra digital sistemul binar de flori şi meri
Degeaba minţi, plinӑ de perfecţiunea glonţului din tâmplӑ
Ce-mi creeazӑ o crizӑ de catalepsie frumoasӑ şi vidӑ
Şi îţi spun “Nu mӑ îngropa, aud tot ce simţi in anotimp
Mӑ voi trezi singur din fericire, din ceea ce-ti resimt”...
Eşti perfectӑ. La fel ca eu…