Ştiu cӑ sunt simplu, şi normal, şi romantic. Şi ştiu cӑ nu vei vrea sӑ îţi explic poezia asta. Dar promit cӑ într-o zi, îţi voi arӑta esenţa ei, deşi e atât de la vedere…
Ţӑrm al ultimii dӑţi când te contemplez pe aripi de pian,
Iartӑ-mi data viitoare, va fi într-un recviem de vioarӑ fӑrӑ ani.
-“De ce-ai ales sӑ-mi verşi paharul pe rochia ta ?”
Acum, în ultim, dar nu timp, ci pe ceas de suflet digital
Şerpuit, ca sufletul tӑu, încins de patimi de trecut şi neant.
Focalizat, ai uitat ce ţi-am cerut, şi începe descompus un proces
Iar El e fӑrӑ judecӑtori sau avocaţi, dar se va termina în val de deces
De fapt, drept si visӑtor, a început, sunt acut infectat,
Ars de ce simt, de ce nu ? Sunt gratii pe câmpul arat !
Tencuit de fiarele ce mӑ vor salva din alcool de mort…
Totdeauna m-am întrebat de forma inimii tale.
Oblicӑ, am decis, un grafic Gant de libelule,
Aruncatӑ, închisӑ, ţi-ai spus cӑ nu mi-o vei arӑta
Totalizatӑ de trecutul de ziduri ranite de pumnii mei,
Ăla din borcanul de pânze de…? Când ? Ieri…
Iubindu-ne în dependenţe false şi speranţe vizate de luni
Mascate. Ca mine. Ca un abandon gratis de medici nebuni
Peste un abandon de vultur ce luptӑ pentru ţӑri eşuate
Eşti un patrulater fӑrӑ laturi, al pӑsӑrilor însuşi zbor…
Recviemul de mii de milimetri e închis de ceva zahӑr.
Fiind marea mea de coşmar ireal, arӑtat pe Marte
Era noapte. Ţii minte ?
Cum te neg subit, ca rӑzbunarea lui Platon pe lume
Ţi-aş…în vremuri tulburi de suflet amfibian şi celule
Iubindu-ne…mi-ai spus sӑ te veştejesc
Urât e sfârşitul acesta ce mi l-ai cerut, numeşte-l…”destin”
Nu…S-a acidulat când ne-am cunoscut iarna în plin
Eu prefer sӑ ard decât sӑ mӑ ard…
Albastru şi verde, şi gri şi negru de cald.
Mӑ uitam la tine printr-o clepsidrӑ cu apӑ
Era prea târziu când tu erai nisipul de aramӑ
Ar fi trebuit sӑ inversez gravitaţia…
…De ce nu m-ai lӑsat, retoric, iarna, sӑ inversez gravitaţia?
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu