12.06.2010

Atomul: partea a II-a.

Ziua N: Oare ce mai face atomul nostru ? Gânduri de traume îl aduc pe cӑi nevӑzute de ochii lui inexistenţi. Se presupunea cӑ, în infinitatea de atomi, exista o singurӑ atoamӑ pentru fiecare "individ". De mii de ani o cautӑ, a gasit-o. Acum...? Se va minţi cӑ ea e a lui, sau chiar este ? Gravitaţia lui a terminat o gaurӑ neagrӑ, are indoieli frenetice... "Salut, coajӑ de portocalӑ. Ştiu cӑ monologul meu nu te va învia, dar cine altcineva sӑ mӑ asculte ? Versurile mele nu au sens. N-ar trebui sӑ fie diferit ? Adicӑ...nu dau randament. Ţii minte când am venit la tine ? Eram poetic. Vorbeam despre mӑri opuse existenţei, despre luciditatea unei hârtii arse. Acum...nimic. Totul e histrionic. A, da. I-am spus atoamei cӑ o iubesc, a spus cӑ nu a trecut destul timp. 4 miliarde, 125 de milioane, 521 de mii de ani, 2 zile, 15 ore, 6 minute şi 39 de secunde au trecut pânӑ am gӑsit-o. Şi îmi spune cӑ nu a trecut destul... Oare nu e Ea atoama mea ? Ajutӑ-mӑ, coajӑ de portocalӑ.. Adicӑ, nu mi-e de timp şi de cuvinte, sunt mai presus de ele. Dar...nu mai ştiu nimic. Vreau sӑ refulez tot în pӑduri de mesteacӑn, unde suflul meu fuge de obiecte bolnave. Aş vrea...as vrea multe, dar mӑ simt limitat. Limitat de mine.
Nu vreau foton, ce dracu’ ? E particulӑ de lumina, cӑcat pe bӑţ, nu înţeleg ce a vӑzut în el. Oricum m-a dezamӑgit în confruntarea din care a alergat spre Soare. “Bӑ, tu ce faci dacӑ te desparţi în douӑ, foton bou ce eşti ?” Dar mi-am dat seama cӑ atoama mea fusese deja luatӑ. Iar eu nu pot sӑ concept lӑmpi fӑrӑ gaz ars doar de mine. De fapt, ea e atrasӑ doar de fotoni, închişi adânc în mister improbabil… Nu o mai vreau… cred.
Mӑ duc sӑ fumez un joint nerubian de iridiu. Şi sӑ mӑ îmbӑt cu plutoniul dulce de fricӑ. Mӑ demoralizez, poate voi vedea totul clar.. ". Ce atom singur. Şi ce monolog idiot, fӑrӑ valoare... Azi nu...poate mâine. Nu ştiu.
Ziua n+1: Simt încӑ mirosul tӑu încӑpӑţânat şi greu, ca rӑmӑşiţele unei explozii nucleare ce a salvat de la viatӑ milioane de îngeri plini de inocenţӑ, totul pe retina mea distrusӑ de corpul tӑu învechit de foton. Gol de mine, gol de cer şi gol de vene. Vene ce au luat o pauzӑ din esenţa vieţii. Viaţӑ ce ne mutileazӑ pânӑ la stadiul de a crӑpa lӑmâie în ochii distruşi de toxicitatea sӑrutului, margini ce nu definesc nimic. Nimic ce se terminӑ cu noi, începând de ieri cu voi. Voi, cei care pe care îi ancorӑm de gӑuri negre, cӑrora le vedem sensul. Sens detronat de lumina unei flori ce nu respirӑ. Respiraţie ce vorbeşte cu atâta ardoare despre sulf. Sulf pe care doar eu pot sӑ-l fumez, cu placerea orgasmicӑ prin care se desparte, acum, mereu cautӑtorul de iubire. Atomul ce şi-a gasit atoama... Atoama fotonului…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu