Ce vrajӑ amorfӑ e viaţa.
Cu suflete învinse de culmi pӑtate aspru.
Din an în an ne amintim sӑ inspirӑm aer
În piepturi anesteziate de fete moarte.
Ne trezim doar prea târziu într-un pat gol,
Sublim, versuri scrise p-un perete murdar.
Parcӑ ieri mӑ plimbam cu Venus în spate,
Un spate frânt şi dezaxat…
Şi-n ghiozdan erau ochii ei cӑprui şi volatili,
Ce-aşteptau un gest sublim şi pierdut,
Te-am urât în explozia ce-a urmat…
De la iubirea ce ţi-a fost catalizator…
Iar acum rӑmâne o fereastrӑ cu ulcer
În timpul ce trece prin staţiile iadului.
Unii coboarӑ şi lasӑ dâre de sânge bolnav şi viral,
Sau ochii ei acum ieşiţi din orbite.
Sau o armӑ singurӑ ce mi-a fost iubitӑ o noapte,
Pânӑ când glonţul s-a franjurat,
Ricoşând din stern în plӑmâni,
Cu ultima suflare în inima arsӑ de praf.
Ce noapte superbӑ-am trӑit…
Postări
Don Quijote
Acum 2 luni
ultima şi poate încă simţita suflare a unei anumite mori de vânt.
RăspundețiȘtergereÎţi mulţumesc pentru "urmărire"!
Pentru nimic, mi se pare ca esti printre cele mai tari de pe blogroll si esti tot printre singurele care chiar intelege poeziile scrise. O sa ne mai intalnim noi :)
RăspundețiȘtergerepoate din cauză că tu scrii super şi inteligent,aprecierea ta e ceva incredibil!
RăspundețiȘtergereEu..o să fiu cu ochii pe tine!
Multumesc, apreciez si eu mult. Imi place ca ai niste idei foarte tari si tii de ele, stii sa argumentezi si faci si omu' sa mediteze la ele, iar modul in care le scrii e ca un puzzle in natura.
RăspundețiȘtergere