"Domnule, esti un dobitoc, cu tot geniul tau."

În pajişti am vorbit cu Timpul, ştiam, m-a amӑgit.
Cӑ va veni firul de iarbӑ şi va aduce damnare...
Am vizitat grӑdini iarna, n-am înţeles de ce.
Ne-am ascuns în lovituri de paradis, şi n-am ţipat…tare.
Am fost un spectator bun, recunoaşte !
M-am gândit sӑ...intervin şi eu în piesӑ.
Am intrat, sӑ descopӑr cӑ se juca poker pe recviemuri.
Jucam cu Destinul, Moartea şi cu Diavolul.
A fost interesant, cӑci am întretӑiat vara cu iarna...
"Bine, ce facem acum ?", i-am intrebat faustian.
"Eu, ca întotdeauna, îi vreau sufletul", spuse Diavolul, albastru de metil.
"N-am de unde domnle, s-a dus, a fost de mult învins"
"Eu îi vreau viaţa", spuse Moartea în negru anulatӑ.
"Ţi se pare cӑ sunt muritor cât pot sӑ iubesc ? Moarte proastӑ".
"Nu ermetizӑm nimic aşa", spuse Destinul îmbufnat...
"Eu propun sӑ-l condamnam la iubirea imposibilului.
Da, pe ea. Gânduri de rabii, ochi de uragan, şi sӑrut de corӑbii."
"Nu...vӑ rog, orice dar nu asta !", i-am îndurat cu gândul la teritorii,
"Cupidon, fӑ-ţi treaba, oridinar nenorocit!", poruncirӑ toţi.
....................................................................................
"-Hei, mӑ cheamӑ..."
"-Am sӑrut de corӑbii..."

M-am nӑscut cu inimӑ mucegӑitӑ…

Ce vrajӑ amorfӑ e viaţa.
Cu suflete învinse de culmi pӑtate aspru.
Din an în an ne amintim sӑ inspirӑm aer
În piepturi anesteziate de fete moarte.

Ne trezim doar prea târziu într-un pat gol,
Sublim, versuri scrise p-un perete murdar.
Parcӑ ieri mӑ plimbam cu Venus în spate,
Un spate frânt şi dezaxat…

Şi-n ghiozdan erau ochii ei cӑprui şi volatili,
Ce-aşteptau un gest sublim şi pierdut,
Te-am urât în explozia ce-a urmat…
De la iubirea ce ţi-a fost catalizator…

Iar acum rӑmâne o fereastrӑ cu ulcer
În timpul ce trece prin staţiile iadului.
Unii coboarӑ şi lasӑ dâre de sânge bolnav şi viral,
Sau ochii ei acum ieşiţi din orbite.

Sau o armӑ singurӑ ce mi-a fost iubitӑ o noapte,
Pânӑ când glonţul s-a franjurat,
Ricoşând din stern în plӑmâni,
Cu ultima suflare în inima arsӑ de praf.
Ce noapte superbӑ-am trӑit…

Love's religion

Let me tell you a secret that only you and I will share,
Let me show you impossible reasons that take me there.
Just come closer to my lips, I’ll whisper in your brain,
Unforgiving deep words that will take away the pain.

Let me tell you a secret that only you… and I… will ever share-
I heard in my nightmares that… Heaven’s flawed… and we’re already there…

Welcome, sacrifice, to Hell. You are now permitted to love.

04:07 AM. With the last breath of my soul, I’ll be blessing you…

Un fulger alb tremurӑ geamul, parcӑ e o retinӑ…
Al doilea fulger face sӑ disparӑ oamenii
Al treilea fulger mӑ ia cu el…

Ce timp ciudat şi relaxat,
Unde noi nu existӑm
Suntem punctele unui cerc
Ce limiteazӑ copaci iarna

Îmi caut un refugiu, o dimensiune.
“Inimӑ, unde eşti” ?
“Aici, dar nu-nţeleg de ce mӑ chemi.
Eu nu fac decât sӑ pompez sânge…”

Un drum larg de lacrimi se terminӑ
Se terminӑ cu un lagӑr de concentrare.
“Aici, înveţi sӑ iubeşti”, scrie la intrare
Intru…n-am nimic de aruncat

“Alinierea !” spune Diavolul
“Aici, veţi iubi. Tot ce n-aţi iubit în viaţӑ.
Aici, veţi adora, tot ce aţi omorât, în viaţӑ
Aici, veţi învӑţa sӑ iubiţi”

3323 se pare cӑ mӑ cheamӑ.
:Stai, de ce mi-ai scos inima !?”
“Eşti condamnat patru franjuri pentru întrebӑri !
Asta înseamnӑ fӑrӑ iubire. Nimeni nu rezistӑ, la patru franjuri !”

Am ajuns îngrijorat în celula mea
Şi am stat acolo patru franjuri
Fӑrӑ iubire, fӑrӑ tine, Persephona
A fost ideal…

Soldaţi ai iubirii. Prizonieri ai ei ?
Ce uniforme ciudate, camuflaj mozaical.
“Domnule Diavol ? Permiteţi sӑ raportez.
Eu ştiu sӑ iubesc. Nu ştiu ce înseamnӑ…”

Un fulger mӑ trezeşte din nou în duminicӑ…
Urc pe acoperişul casei…
Nu vreau sӑ fie doar un vis…

Gloomy Sunday…

http://www.youtube.com/watch?v=DtaDpEK31CM

Sunning the Moon in June

Iau o pauzӑ de Soare. "La revedere, Soare, iubita mea".

Nu mai am apӑ, nu mai am oxigen... Nu mai am nici mӑcar atmosferӑ, mi-ai furat tot, când ţi-am spus "Te Iubesc". De fapt, te-ai furat singurӑ, Soare. Incet, încet, ai retras razele tale ce-mi bronzau craterele, şi ai lӑsat doar gӑuri în stratul de ozon. Pe acolo, dizgraţios, ai mimat un mucegai de cer...

 Mi-ai carbonizat dunele din valuri de pian. Nu mӑ cӑuta, te rog, nu mai rӑsӑri, câteva zile, sau o sӑptӑmânӑ, sau o lunӑ. Sau 4 miliarde de ani, pânӑ când vei muri, îngheţatӑ în deprimarea timpului amputat de la brâu în jos. M-am saturat sӑ mӑ laşi noaptea fӑrӑ tine. M-am saturat de impromisiunile tale sacrificate în van. M-am sӑturat, de mine şi de noi, de oamenii ӑia goi, de cântece despre mine şi despre cum TU AR FI TREBUIT SĂ FII AICI !

Unde sunt acum visele noastre ? Îmi promiteai cӑ o sӑ dau şi eu cӑldurӑ într-o zi, cӑ ma vei învӑţa sӑ ascult glumele tale nucleare. Mi-ai promis cӑ nu vei fi niciodatӑ Soare cu dinţi cӑ mӑ vei lӑsa sӑ te îmbrac într-un pardesiu de grade luminoase.

Mi-ai promis cӑ nu doar apa te va fi descoperit. Cӑ ma vei învӑţa şi pe mine cum sӑ te disec în culori, sӑ-ţi mӑnânc curcubeul. Dar nu doar şapte culori…eu vroiam sӑ fie opt culori. Prostu’ ӑla de apӑ te-a convins înaintea mea…

            M-am sӑturat de fumul spaţial harmonizat de sunetele lacrimilor mele, de comete şi meteoriţi ce mӑ dor fӑrӑ îmbrӑţişarea ta. Mi-e scârbӑ de oamenii ӑştia ce îşi înfig steaguri în mine, de parcӑ eu nu am bӑtӑi de inimӑ. De sateliţi, martori ai decadenţei rochei ce trebuia sӑ o porţi. De tine fugind de tine. Unde ai fost când am cӑzut pe Pӑmânt…?

M-am saturat de relaţia ta cu Pluto. Nici mӑcar nu e planetӑ...

M-am sӑturat sӑ facem dragoste odatӑ la 200 de ani, timp de 1 minut, sau mai puţin. Cred cӑ ӑia mici îi spun eclipsӑ solarӑ...

Nu mӑ lumina…

Atomul: partea a II-a.

Ziua N: Oare ce mai face atomul nostru ? Gânduri de traume îl aduc pe cӑi nevӑzute de ochii lui inexistenţi. Se presupunea cӑ, în infinitatea de atomi, exista o singurӑ atoamӑ pentru fiecare "individ". De mii de ani o cautӑ, a gasit-o. Acum...? Se va minţi cӑ ea e a lui, sau chiar este ? Gravitaţia lui a terminat o gaurӑ neagrӑ, are indoieli frenetice... "Salut, coajӑ de portocalӑ. Ştiu cӑ monologul meu nu te va învia, dar cine altcineva sӑ mӑ asculte ? Versurile mele nu au sens. N-ar trebui sӑ fie diferit ? Adicӑ...nu dau randament. Ţii minte când am venit la tine ? Eram poetic. Vorbeam despre mӑri opuse existenţei, despre luciditatea unei hârtii arse. Acum...nimic. Totul e histrionic. A, da. I-am spus atoamei cӑ o iubesc, a spus cӑ nu a trecut destul timp. 4 miliarde, 125 de milioane, 521 de mii de ani, 2 zile, 15 ore, 6 minute şi 39 de secunde au trecut pânӑ am gӑsit-o. Şi îmi spune cӑ nu a trecut destul... Oare nu e Ea atoama mea ? Ajutӑ-mӑ, coajӑ de portocalӑ.. Adicӑ, nu mi-e de timp şi de cuvinte, sunt mai presus de ele. Dar...nu mai ştiu nimic. Vreau sӑ refulez tot în pӑduri de mesteacӑn, unde suflul meu fuge de obiecte bolnave. Aş vrea...as vrea multe, dar mӑ simt limitat. Limitat de mine.
Nu vreau foton, ce dracu’ ? E particulӑ de lumina, cӑcat pe bӑţ, nu înţeleg ce a vӑzut în el. Oricum m-a dezamӑgit în confruntarea din care a alergat spre Soare. “Bӑ, tu ce faci dacӑ te desparţi în douӑ, foton bou ce eşti ?” Dar mi-am dat seama cӑ atoama mea fusese deja luatӑ. Iar eu nu pot sӑ concept lӑmpi fӑrӑ gaz ars doar de mine. De fapt, ea e atrasӑ doar de fotoni, închişi adânc în mister improbabil… Nu o mai vreau… cred.
Mӑ duc sӑ fumez un joint nerubian de iridiu. Şi sӑ mӑ îmbӑt cu plutoniul dulce de fricӑ. Mӑ demoralizez, poate voi vedea totul clar.. ". Ce atom singur. Şi ce monolog idiot, fӑrӑ valoare... Azi nu...poate mâine. Nu ştiu.
Ziua n+1: Simt încӑ mirosul tӑu încӑpӑţânat şi greu, ca rӑmӑşiţele unei explozii nucleare ce a salvat de la viatӑ milioane de îngeri plini de inocenţӑ, totul pe retina mea distrusӑ de corpul tӑu învechit de foton. Gol de mine, gol de cer şi gol de vene. Vene ce au luat o pauzӑ din esenţa vieţii. Viaţӑ ce ne mutileazӑ pânӑ la stadiul de a crӑpa lӑmâie în ochii distruşi de toxicitatea sӑrutului, margini ce nu definesc nimic. Nimic ce se terminӑ cu noi, începând de ieri cu voi. Voi, cei care pe care îi ancorӑm de gӑuri negre, cӑrora le vedem sensul. Sens detronat de lumina unei flori ce nu respirӑ. Respiraţie ce vorbeşte cu atâta ardoare despre sulf. Sulf pe care doar eu pot sӑ-l fumez, cu placerea orgasmicӑ prin care se desparte, acum, mereu cautӑtorul de iubire. Atomul ce şi-a gasit atoama... Atoama fotonului…

Tulburarea disociativӑ a sfârşitului de azi

Ştiu cӑ sunt simplu, şi normal, şi romantic. Şi ştiu cӑ nu vei vrea sӑ îţi explic poezia asta. Dar promit cӑ într-o zi, îţi voi arӑta esenţa ei, deşi e atât de la vedere…

 Ţӑrm al ultimii dӑţi când te contemplez pe aripi de pian,

Iartӑ-mi data viitoare, va fi într-un recviem de vioarӑ fӑrӑ ani.

-“De ce-ai ales sӑ-mi verşi paharul pe rochia ta ?”

Acum, în ultim, dar nu timp, ci pe ceas de suflet digital

Şerpuit, ca sufletul tӑu, încins de patimi de trecut şi neant.

Focalizat, ai uitat ce ţi-am cerut, şi începe descompus un proces

Iar El e fӑrӑ judecӑtori sau avocaţi, dar se va termina în val de deces

De fapt, drept si visӑtor, a început, sunt acut infectat,

Ars de ce simt, de ce nu ? Sunt gratii pe câmpul arat !

Tencuit de fiarele ce mӑ vor salva din alcool de mort…

Totdeauna m-am întrebat de forma inimii tale.

Oblicӑ, am decis, un grafic Gant de libelule,

Aruncatӑ, închisӑ, ţi-ai spus cӑ nu mi-o vei arӑta

Totalizatӑ de trecutul de ziduri ranite de pumnii mei,

Ăla din borcanul de pânze de…? Când ? Ieri…

Iubindu-ne în dependenţe false şi speranţe vizate de luni

Mascate. Ca mine. Ca un abandon gratis de medici nebuni

Peste un abandon de vultur ce luptӑ pentru ţӑri eşuate

Eşti un patrulater fӑrӑ laturi, al pӑsӑrilor însuşi zbor…

Recviemul de mii de milimetri e închis de ceva zahӑr.

Fiind marea mea de coşmar ireal, arӑtat pe Marte

Era noapte. Ţii minte ?

Cum te neg subit, ca rӑzbunarea lui Platon pe lume

Ţi-aş…în vremuri tulburi de suflet amfibian şi celule

Iubindu-ne…mi-ai spus sӑ te veştejesc

Urât e sfârşitul acesta ce mi l-ai cerut, numeşte-l…”destin”

Nu…S-a acidulat când ne-am cunoscut  iarna în plin

Eu prefer sӑ ard decât sӑ mӑ ard…

Albastru şi verde, şi gri şi negru de cald.

Mӑ uitam la tine printr-o clepsidrӑ cu apӑ

Era prea târziu când tu erai nisipul de aramӑ

Ar fi trebuit sӑ inversez gravitaţia…

…De ce nu m-ai lӑsat, retoric, iarna, sӑ inversez gravitaţia?  

Dezacord...

O legendӑ vie, în carne şi oase, prin mintea ta
Un perfect ce nu-l pot atinge, dar vreau moartea
Surprins, seara, vine din spate cu rӑget ars
Îmi pregatesc sӑbiile, şi armura de fast
Coiful de cripte e pӑzit de geniu ascuns
Iar sӑbiile ascuţite de alb nepӑtruns
Te vӑd, atacând, arunci cu vise în mine
TU contra EU, pentru orgolii de fete pline
Sunetul coboarӑ, te anunţӑ disperat
Te vӑd din nou, mai aproape de palat
…………………………………………………………
Se terminӑ tot, în cinci minute de semnal din satelit
“Atâta tot ?!”, ma simt…profund dezamӑgit
Şi te intreb, “De ce” şi “Cum”, “Când”…?
Nu ai ce sӑ rӑspunzi, a fost doar un om nӑtâng….

Permutӑri de varӑ

Eu, sunt închis în tine. Liber dupӑ apӑ

Timpul…eu sunt timpul meu gol de şampanie

Sufletul meu, e un vânt ce nu pluteşte decât

Ochii mei, vӑd numai fete egoiste

Eclipsa mea, e parţialӑ unui rӑzboi de imagini

Mâinile mele, ar vrea sӑ mai simtӑ luna noiembrie

Vag, aud reciproc cum e închisӑ calea spre Rai

Dans, doar vals, pe lucruri inutile şi contradictorii

Pietre, doar cele moi, care formeazӑ lacuri vulcanice

Libertate, în schimbul arsenicului de duminicӑ

Acuz, doar cerul, cӑ e prea albastru de nori

Lipsesc…pe aripile gigantice ale magneţilor

Trӑdez, doar când te-am cerut de soţie

Iubesc, doar în micronii de refuz…

Realizare

Amândoi bӑurӑ din sticla de nefericire, doar ca sӑ se poate iubi. Fata însӑ, se înecӑ…

Your war was killing me, paranoid...

În mine sunt mai singur decât apa, în tine sunt mai singur decât noi,
Iar pe margini trasate grosier de spaţiul gol, noroiul creeazӑ ploi.
Rӑzboiul tӑu de boli îmi mӑnâncӑ încet, încet, zidul de ruginӑ,
Îl transformӑ în culori şi bucӑţi de aur fosil într-o minӑ de sticlӑ
Am creierul stricat de timp, de muzica din gene trifazice pe alee
Noaptea, laitmotiv de asociere a neonului cu nebunele stele
Când ziua nu va veni, poate mâine, poate azi, dar ieri ?
Când tu vei filtra digital sistemul binar de flori şi meri
Degeaba minţi, plinӑ de perfecţiunea glonţului din tâmplӑ
Ce-mi creeazӑ o crizӑ de catalepsie frumoasӑ şi vidӑ
Şi îţi spun “Nu mӑ îngropa, aud tot ce simţi in anotimp
Mӑ voi trezi singur din fericire, din ceea ce-ti resimt”...
Eşti perfectӑ. La fel ca eu…